Hace décadas, la humanidad viene buscando señales de inteligencia extraterrestre. Barrimos el cielo tratando de encontrar algún tipo de evidencia que confirme que no estamos solos en el Universo, inspirados en la infinidad de películas donde se realizaban los primeros contactos, visitas, o invasiones. Pero, ¿alguien se detuvo a pensar qué pasos se deberían seguir si llegara a darse ese contacto? ¿A quién debe comunicárselo primero? ¿A la prensa? ¿A la comunidad científica? ¿A una tía sorprendidísima por Facebook? Y ni hablar del interrogante que nos recuerda a una madrugada de domingo, uno más conocido por nuestra especie: ¿es buena idea responder este mensaje?
[...]
Mejor prevenir que curar. O, mejor dicho, mejor saber cómo actuar frente un ET antes de que venga uno, no tengas idea de qué hacer y te lo lleves a tu casa. El comité SETI de la Academia Internacional de Astronáutica (IAA) comenzó a debatir posibles acciones posteriores a la detección de inteligencia extraterrestre a mediados de los años ‘70. Entendieron que las primeras pruebas de detección podrían ser ambiguas o incompletas, por lo que era necesario un análisis cuidadoso para su confirmación. Por esta razón, el SETI de la IAA acordó con la comunidad científica una serie de principios para difundir información sobre la detección de inteligencia extraterrestre.
[...]
Ahora bien, una vez confirmada la señal ET, el siguiente paso sería determinar quién tiene que responder y en carácter de qué. La cuestión de designar la autoridad que debería representar a la civilización humana en una futura relación Alien-Humano fue siempre un campo de grandes debates y aún no está definida. Ojalá pudiéramos votar por Sagan.
En el artículo XI del Tratado del Espacio de 1967 –núcleo jurídico del Derecho Espacial– se reconoce de forma implícita el rol del secretario general de la ONU como representante de la humanidad (tranca el cargo). A su vez, otro tratado de la ONU, el Acuerdo que debe regir las actividades de los Estados en la Luna y otros cuerpos celestes –aprobado en 1979– señala en su artículo 5, inciso 3, que los Estados Partes informarán al Secretario General de la ONU cualquier fenómeno que descubran en el espacio ultraterrestre que pueda poner en peligro la vida o la salud humanas, así como de cualquier indicio de vida orgánica. Tenemos leyes para todo, queridos extraterrestres. Podrán escapar más fácilmente de las leyes de la gravedad que de las leyes del Derecho Espacial.
Por todo ello, y pese a que no existe un documento internacional que directamente ponga en la cabeza de la ONU las relaciones con los extraterrestres, desde la perspectiva del derecho internacional no es una locura determinar que, si algún día llega la señal, el secretario general de la ONU sea el mejor candidato para limpiar la voz, agarrar el micrófono y, en nombre de la humanidad, preguntar ‘Alien, ¿só vó?’. | De secole, omenirea se află în căutarea semnalelor de inteligență extraterestră. Am măturat cerul în încercarea de a găsi un fel de dovezi pentru a confirma că nu suntem singuri în Univers, inspirați de infinitatea de filme unde aveau loc primele contacte, vizite sau invazii. Dar cineva s-a gândit ce pași ar trebui urmați dacă am avea acest contact? Cui ar trebui să îi spui mai întâi? Presei? Comunității științifice? Unei fete uluite de Facebook? Să nu vorbim despre întrebarea ce ne aduce aminte de dimineața unei duminici, încă una cunoscută de specia noastră : Este o idee bună să răspundem la acest mesaj? (...) Mai bine să previi decât să vindeci. Sau, mai bine spus, mai bine să știi cum să acționezi în fața unui ET înainte de a venii unul, să nu ai habar ce să faci și să îl iei acasă. Comitetul SETI de la Academia Internațională de Astronautica (IAA) a început să dezbată posibile acțiuni posterioare identificării inteligenței extraterestre la jumătatea anilor ’70. Au înțeles că primele probe de identificare puteau fi ambigue sau incomplete, de aceea era necesară o analiză minuțioasă pentru confirmarea sa. De aceea, SETI de la IAA a stabilit împreună cu comunitatea științifică, o serie de principii pentru difuzarea informației în ceea ce privește identificarea inteligenței extraterestre. (...) Cu toate acestea, o dată confirmat semnalul ET, următorul pas va fi să se stabilească cine trebuie să răspundă și în funcție de ce. Chestiunea desemnării organului ce ar trebui să reprezinte civilizația umană într-o viitoare relație Extraterestru-om, a fost întotdeauna un domeniu foarte dezbătut și încă nu este definit. Sper să îl putem vota pe Sagan. În articolul XI al Tratatului din Spațiu din 1967 -nucleul juridic al dreptului spațial- se recunoaște implicit rolul Secretarului General al ONU ca reprezentant al umanității (închide funcția). La rândul său, alt tratat ONU, acordul care reglementează activitățile statelor pe lună și corpuri cerești -aprobat în 1979- prevede în articolul 5 alineatul (3), că statele părți vor informa Secretarul General al ONU de orice fenomen pe care îl descoperă în spațiul exterior care poate pune în pericol viața sau sănătatea umană, precum și orice indiciu de viață organică. Avem legi pentru tot, dragi extratereștri. Puteți scăpa mult mai ușor de legile gravitației decât de legile Dreptului Spațial. Prin urmare, în ciuda faptului că nu există nici un document internațional care să pună pe umerii ONU relațiile cu extratereștrii, din perspectiva Dreptului Internațional nu este o nebunie să determine că dacă într-o zi va ajunge semnalul, secretarul general ONU va fi cel mai bun candidat care să își dreagă glasul, să ia microfonul și în numele umanității să întrebe : „ Alien, ¿só vó? ”. |