În cartea intitulată Societatea Transparentă (2012), filozoful sud-corean Byung Chul Han pornește iarăși de la metafora panoptică a lui Michael Foucault pentru a dezvolta conceptul panopticului digital. Acesta se referă la o nouă vizibilitate totală care lasă totul la vedere prin intermediul mijloacelor electronice, începând cu intimitatea fiecărei persoane. Acest lucru se întâmplă cu rețelele sociale și instrumentele Google - Earth, Maps, Glass și Street View– și cu YouTube.
Coreea de Sud este hiperconectată, având cel mai rapid trafic de internet din lume și este laboratorul cel mai îndrăzneț al societății transparenței, ce a devenit un fel de "pământ sfânt" al omului digital, homo-digital, al cărui telefon mobil este o extensie a propriei mâini, extensie cu care "explorează" lumea.
Controlul panoptic al societății disciplinare funcționa prin prisma perspectivei liniare, a privitului dintr-un turn central. Prizonierii nu se vedeau între ei - nici nu îl observau pe gardian - și ar fi preferat să nu poată fi văzuți pentru a avea o frântură de libertate. În schimb panopticul digital își pierde caracterul de perspectivă: în matricea cibernetică toți se văd între ei și se expun pentru a fi văzuți. Dispare singurul punct de control ce avea o perspectivă analogică: acum totul e vizibil din toate unghiurile. Însă controlul continuă - sub altă formă - și mult mai eficient, deoarece fiecare persoană oferă celorlalți posibilitatea de a-i observa intimitatea, generând vigilență reciprocă. Această viziune totală degradează societatea transparentă până când devine o societate de control. Fiecare îl controlează pe fiecare ", a scris filosoful.
(...) Eseul Societatea transparentă se încheie prin a afirma că lumea se dezvoltă ca un mare panoptic în care nu există nici un perete care să separe interiorul de exterior.