ProZ.com translation contests »
2014 annual ProZ.com translation contest: "Celebrations" » English to Romanian » Entry #19961


Source text in English

Translation #19961

Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.

Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.

Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.

Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.

Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle.
Cine a aruncat primul acea roşie fatidică de la care a pornit revoluția La Tomatina? Adevărul este că nimeni nu știe. E posibil să fi fost o revoltă împotriva lui Franco sau un carnaval scăpat de sub control. Potrivit celei mai cunoscute versiuni a poveștii, în timpul festivalului Los Gigantes din 1945 (o paradă a marionetelor papier mâché uriaşe), nişte localnici au vrut să însceneze o încăierare pentru a atrage privirile asupra lor. Când au dat peste o tarabă ambulantă cu legume aflată în apropiere, au început să arunce cu roşii coapte. Tot mai mulţi spectatori nevinovaţi au intervenit, până când scena s-a transformat într-o răfuială generalizată cu tomate zburând prin aer. Instigatorii au fost nevoiţi să îi despăgubească pe vânzătorii de roşii, dar acest lucru nu a împiedicat reiterarea mai multor astfel de bătăi cu tomate – și formarea, în cele din urmă, a unei noi tradiţii.
Temându-se de o răspândire nedorită, autoritățile au adoptat o serie de interdicții, iniţial relaxate, apoi întărite în anii ’50. În 1951, localnicii care încălcau legea erau închiși, până când au început să apară proteste publice prin care se cerea eliberarea lor. Cea mai faimoasă manifestare a sfidării interdicțiilor bătăilor cu tomate a avut loc în 1957, când partizanii acestui eveniment au simulat o înmormântare a roşiilor, având chiar şi un sicriu și o procesiune. După 1957, administraţia locală a decis să intre în joc, a stabilit câteva reguli, și a îmbrățișat trăznita tradiție.
Deși roșiile sunt în centrul atenției, spectacolul final încununează o întreagă săptămână de festivităţi. Această săptămână reprezintă o celebrare a sfinților protectori ai oraşului Buñol, Fecioara Maria și Sf. Louis Bertrand, cu parade stradale, muzică și focuri de artificii în jovialul stil spaniol. Pentru a acumula forţa necesară pentru încăierarea care urmează, în ajunul bătăliei este servită o paella impresionantă, etalându-se astfel preparatul Valencian emblematic din orez, fructe de mare, șofran și ulei de măsline.
Astăzi, acest festival dezlănţuit este supus unor măsuri de ordine. Organizatorii au mers până într-acolo încât au cultivat o varietate de roșii necomestibile, speciale pentru acest eveniment anual. Festivitățile demarează dimineaţa în jurul orei 10, când participanții se întrec pentru a înşfăca o bucată de șuncă plasată în vârful unui stâlp unsuros. Spectatorii, cântând și dansând pe străzi, îi stropesc pe căţărători cu furtunuri cu apă. Când clopotul bisericii bate de amiază, camioane pline cu roşii intră în oraș, în timp ce scandările "To-ma-te, to-ma-te!" devin tot mai intense.
Apoi, un tun de apă dă startul evenimentului principal. Este unda verde pentru zdrobirea și lansarea roșiilor în atacuri epuizante împotriva celorlaţi participanți. Aruncare înaltă de la distanţă, tragere cu bătaie scurtă, aruncare „cârlig” de la distanţă medie; orice tehnică ai aborda, în momentul în care s-a terminat, vei arăta (şi te vei simţi) destul de diferit. Aproape o oră mai târziu, trăgătorii înmuiaţi în tomate sunt lăsaţi să se distreze într-o mare de salsa zemoasă stradală, aproape nimic nemaiaducând cu o roşie întreagă. Un al doilea foc de tun de apă marchează sfârșitul bătăliei.


Discuss this entry