Cine a azvârlit acea primă roșie fatidică care a declanșat revoluția La Tomatina? Adevărul e că nimeni nu știe. Poate că a fost o rebeliune împotriva lui Franco sau un carnaval scăpat de sub control. Conform celei mai populare versiuni a poveștii, în timpul festivalului Los Gigantes din 1945 (o paradă de păpuși gigantice făcute din pastă de hârtie), localnicii plănuiau să însceneze o încăierare pentru a atrage atenția asupra cauzei lor. Întâmplarea a făcut ca în apropiere să se afle un căruţ cu legume și au început să arunce cu roșii coapte. Trecătorii inocenți s-au implicat și ei până ce întreaga scenă s-a transformat într-o încăierare de proporții, cu fructe zburând în aer. Instigatorii au trebuit să-i despăgubească pe vânzătorii de roșii dar asta nu a împiedicat și mai multe lupte cu roșii - și astfel s-a născut o nouă tradiție.

Temându-se că lucrurile scapă de sub control, autoritățile au implementat, au anulat și apoi au reinstaurat un număr de interdicții în anii 1950. În 1951 localnicii care sfidau legea erau trimiși la închisoare până când au fost eliberați datorită protestelor publicului. Cel mai faimos caz de sfidare a interdicției împotriva luptelor cu roșii a avut loc în anul 1957, când susținătorii lor au organizat în batjocură o înmormântare de roșii cu tot tacâmul, coșug și procesiune. După anul 1957 guvernul local a decis să nu se mai lupte împotriva morilor de vânt, a stabilit câteva reguli și a îmbrățișat tradiția trăznită.

Deși roșiile joacă rolul principal, o săptămână întreagă de festivități culmină cu confruntarea finală. Este o sărbătorire a sfinților patroni ai lui Buñol, Fecioara Maria și Sfântul Louis Bertrand, cu parade de-a lungul străzilor, muzică și focuri de artificii după vesela tradiție spaniolă. Pentru a-ți întări rezistența în anticiparea inevitabilei încăierării, în seara dinaintea bătăliei se servește o paella de proporții epice, care pune sub lumina reflectoarelor un fel de mâncare iconic din Valencia făcut din orez, fructe de mare, șofron și ulei de măsline.

În ziua de azi, acest festival dezlănțuit are un anumit grad de ordine și disciplină. Organizatorii au mers într-atât de departe încât au cultivat o varietate specială de roșii necomestibile numai pentru acest eveniment anual. Festivitățile încep în jur de 10 dimineața când participanții se întrec să înhațe o șuncă atârnată sus pe un stâlp unsuros. Spectatorii îi stropesc pe cățărători cu furtunuri cu apă în același timp cântând și dansând în stradă. Când clopotul bisericii sună de amiază, camioane umplute cu vârf cu roșii își fac apariția în oraș în timp ce strigătele de "To-ma-te, to-ma-te!" ating un punct culminant.

În acel moment, odată cu lansarea unui tun cu apă, începe evementul principal. Acela este semnalul verde pentru zdrobirea și aruncarea roșiilor în atacuri din răsputeri asupra celorlați participanți. Aruncători de roșii la distanță, asasini de îndeaproape și croșeuri de distanță medie. Oricare ți-ar fi tehnica, pe când se termină, vei arăta (și te vei simți) destul de diferit. După aproape o oră, aruncătorii de bombe înmuiați în roșii sunt lăsați să se joace într-o mare de sos lipicios care acoperă străzile, neputându-se găsi nicio urmă de vreo roșie întreagă. O a doua lansare a tunului semnalează sfârșitul bătăliei.